Te scapă de cheltuielile medicale fabuloase: asigurarea pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna în România

de: Ozana Mazilu
28 07. 2021

Mulți români se confruntă cu o reală problemă: nu au asigurare medicală. Iată care este asigurarea medicală ce te scapă de cheltuielile medicale fabuloase.

Groupama Asigurări, unul dintre jucătorii semnificativi de pe piața asigurărilor de sănătate, lansează un nou produs dedicat acestui segment. Este vorba despre o asigurare pentru spitalizări și intervenții chirurgicale al cărei preț nu este anunțat, dar care promite acoperiri de până la 20.000 de euro pe an, potrivit Economica.net. Produsul vine în două variante, una care acoperă intervenții exclusiv în rețeaua Regina Maria și una cu acoperire în orice spital privat sau de stat.

Asigurarea care te scapă de cheltuielile medicale fabuloase

O astfel de asigurare costă, în general, de la 600 – 700 de euro până la  peste 1500 de euro pe an, în funcție de acoperirile alese. Groupama nu a oferit în comunicatul care anunță lansarea produsului nicio calculație sau interval care să arate nivelul primei.

„Disponibil în două variante de accesare, în orice spital public sau privat sau doar în spitalele private din Rețeaua de sănătate Regina Maria, produsul acoperă cheltuielile medicale ce pot apărea ca urmare a unui accident, a unei îmbolnăviri sau chiar a unei recidive după un prim eveniment, în limita a 20.000 de euro pe an. Indiferent de varianta de accesare aleasă, persoanele asigurate pot opta pentru unul dintre cele trei niveluri de acoperire, între 2.000 și 10.000 de euro, în cazul unei spitalizări cu sau fără intervenție chirurgicală. Prin reînnoire și plata primei de asigurare, produsul oferă acoperire continuă pe parcursul întregii vieți, fără să fie necesară reevaluarea stării de sănătate la începutul unui nou an contractual”, transmite comunicatul Groupama, citat de Economica.net.

În limita sumei asigurate pentru fiecare eveniment în parte, până la atingerea a 20.000 de euro pe an, clienții beneficiază de decontarea directă a 100% din valoarea facturii, ca urmare a spitalizării și/sau intervenției chirurgicale în Rețeaua Regina Maria, partener strategic Groupama, și în alte spitale private partenere sau de rambursarea a 100% din valoarea facturii, ca urmare a spitalizării și/sau intervenției chirurgicale în orice alt spital privat.